Eliminarea împoziteor prin înlocuirea lor de moşteniri

CUM SE POT COMPLETA CAPITALISMUL ŞI COMUNISMUL?

Pentru început totuşi ce sunt capitalismul şi comunismul?
Capitalism înseamnă ca oricine dacă are oricîtă avere şi vrea să mai facă în continuare, să poată face acest lucru legal, iar comunism înseamnă ca toţi să aibă numai ceea ce au "nevoie".
Mie mi-a venit o idee care ar fi o combinaţie dintre un capitalism dus la extrem şi un comunism dus la extrem care să se completează perfect.
Ştiu că sună la prima vedere cum nu se poate mai aberant. Tocmai de aceea aş vrea să povestesc mai întîi cum mi-a venit ideea şi mai apoi să vă vorbesc despre idee.
Eu m-am născut într-o familie de oameni foarte egoişti pornind de la rudele de gradul 2. Cînd mi-au murit toţi bunicii pe care îi am ar fi fost normal ca moştenirile să se împartă cinstit, însă nu a fost aşa şi în cazul meu (dacă există vreun caz al meu). Eu şi alte rude am fost trecuţi cu vederea şi ignoraţi total. Nu mai pun că pentru asta o bunică trebuit să fie omorîtă, iar persoana care a omorît-o este liberă mersi.
M-am întrebat la un moment dat dacă nu cumva poate din principiu moştenirile ar trebui să fie un lucru rău şi interzis. Ce ar fi dacă s-ar interzice orice fel de moşteniri prin lege, ele să fie luate de către stat pentru a fi revîndute, iar noi pentru asta să fim scutiţi de impozite? Normal că dacă aşa ceva ar funcţiona practic am putea avea deaface cu un capitalism dus la extrem pentru că nu ar mai fi impozite, completat de un comunism dus la extrem pentru că li s-ar lua oamenilor după de mor tot ce au şi astfel s-ar ajunge la un egalitarianism material.
Ştiu că poate pare ridicol pentru că este simplu şi uşor de înţeles. (spuneam asta atunci pentru că acolo unde scriam era un auditoriu de oameni nebuni care ridiculizau tot ce puteau vedea) Oamenii uneori ridiculizează ceea ce e simplu şi uşor de înţeles şi cască gura exact la ceea ce nu este înţeles de nimeni, şi nici chiar de cei care vorbesc. Tot ceea ce este logic, este extrem de simplu dacă este prezentat cu adevărat eficient. Asta e tot.
Sunt foarte multe aspecte care decurg dintr-o asemenea eventuală schimbare de sistem, şi care trebuie subliniate. Nici măcar nu ştiu cu care ar fi mai bine să încep.
Cel mai şocant aspect pe care l-aş putea sublinia este faptul că moştenirea şi impozitul reprezintă cauza primordială şi de principiu a apariţiei oricărui stat-naţiune aşa cum cunoaştem noi în prezent şi cu care suntem obişnuiţi. Dacă nu ar fi existat moşteniri individuale, toţi am fi avut acum o singură limbă, iar dacă moştenirile trecînd în patrimoniul statului ar fi substituit impozitele, cu atît mai mult. O asemenea eventuală schimbare ar fi unit toate ţările într-un mod necesar.
Totuşi care ar putea fi beneficiile şi dezavantajele unui asemenea sistem dacă el ar putea asigura echilibru economic?
Am să încep totuşi deocamdată cu unele dezavantajele pentru că este mai scurt şi simplu.
Un dezavantaj al unui asemenea sistem este problema valorificării înapoi pe piaţă a moştenirilor pentru că apare pericolul corupţiei. Cu toţii am văzut cum au mers privatizările în perioada noastră de tranziţie şi asta nu ar fi singura îngrijorare! Cu cît legea are mai multe de făcut cu atît va avea nevoie de mai mulţi angajaţi care trebuie salarizaţi. În principiu cu cît legii i se dă mai mult pe mînă cu atît este nevoie de mai mulţi angajaţi, cu atît va costa mai mult şi astfel va fi mai multă corupţie şi mai multă minciună. În condiţiile existenţei unui troc între stat şi cetăţeni eu cred că un asemenea aparat de stat ar necesita chiar mai multe mecanisme şi de cît comunismul care este vestit pentru corupţia şi minciuna lui.
Rămîne totuşi pe viitor speranţa tehnologiei informaţiei. Informatizarea poate automatiza inimaginabil de multă informaţie la o viteză aşa de mare încît oricît de complex ar fi procesul aplicaţiei, totul ar fi instantaneu. Astăzi viteza procesului nu mai e o problemă. Existenţa aplicaţiei este problema. Ceea ce ni se pare nouă astăzi complicat şi anevoios, mîine ar putea fi doar un buton apăsat de o femeie de serviciu. Problema e că nimeni nu ştie cînd ar putea apărea acele softuri. Ar mai trebui să cunoaştem că softurile sunt de fapt nişte probleme pe care noi i le dăm computerului şi nicidecum nişte soluţii. Tot aşa şi în viaţă. Noi avem succes dacă avem nişte anumite probleme şi nu dacă avem soluţii. Un computer nu ştie să îşi facă probleme şi nu are niciodată probleme ci trebuie să i le facem noi. Mintea noastră însă e mult mai performantă decît un computer numai că e cam greu de respecializat.
Un alt dezavantaj al unui astfel de sistem este că e nevoie de uniuni de cît multe state sau de state cît mai mari pentru ca el să poată fi pornit şi să poată funcţiona. Atunci cînd statul are de vîndut, el trebuie să aibă şi cumpărători care să vină la timp.
Alt dezavantaj ar mai fi pericolul ca cei ce se îmbogăţesc să fugă cu banii undeva într-o ţară unde sunt permise moştenirile şi astfel să se piardă din banii destinaţi contribuţiei publice
Un alt dezavantaj, ar fi ca statul să devină un fel de măgar între oi. Dacă banii şi averile sunt pasete între oameni şi astfel să nu mai ajung niciodată la stat s-ar putea să nu mai fie contribuţie publică. De exemplu, posibilitatea ca oamenii să risipească sau să doneze la un moment dat averea pentru ca statul să nu mai moştenească. Pentru asta ar fi evidentă necesitatea ca o lege să îi oblige pe oameni să nu ofere sau să cheltuiască peste măsură şi fără a fi dovedit profitul.
Un avantaj însă ar fi dacă eu mă îmbogăţesc furînd de exemplu. În cazul în care fur averea mea oricum se va întoarce înapoi în sistem. Asta înseamnă că putem avea deaface cu un sistem în care oamenii pot fura unii de la alţii fără a sărăci ţara pentru că tot ce agonisesc ei se va întoarce înapoi în sistem. Pentru mine este un lucru foarte entuziasmant să mă pot gîndi la posibilitatea unui sistem în care chiar dacă se fură, se fură degeaba pentru că agoniseala se va întoarce înapoi acolo unde este "nevoie? de ea.
Am mai putea însă şi obiecta spunînd: "De ce oare să mă îmbogăţesc eu dacă nu pot lăsa nimic familiei mele? De ce oare să mă îmbogăţesc eu dacă nu pot face acte de caritate cui vreau şi mereu trebuie să dovedesc că am profit din investiţii?? Chiar dacă am trăi într-o ţară în care statul ar fi disperat pentru ca cetăţenii lui să se îmbogăţească pentru a se putea moşteni cît mai multă contribuţie publică, aceste obiecţii tot ar putea fi relevante, însă pentru cei rataţi cred eu. Poate nu contează într-adevăr dacă reuşim sau nu să ne îmbogăţim, dar dacă contează dacă ne îmbogăţim repede sau încet, păi atunci contează! Poate că putem să ne scuzăm cum că nu suntem moşteniţi material, dar nu putem să ne scuzăm cum că nu am putea fi moşteniţi spiritual şi educaţional.
În prezent cunoaştem că nimeni nu are nimic de cîştigat de pe urma vieţuirii bătrînilor. Cu toţii am vrea să ne moştenim bătrînii numai material, dar nu este un lucru rău acesta, pentru că şi bătrînii ştiind că vor fi moşteniţi material încep că îi invidieze şi să îi urască pe cei tineri nu numai pentru asta, dar şi pentru tinereţea lor. Aşa se întîmplă că bătrînii pierd uneori chiar tot din spiritualitatea lor şi asta doar din cauza moştenirilor.
Ce s-ar întîmpla totuşi dacă s-ar şti că oricum nu se poate moşteni nimic, dar bogăţia toată a venit datorită ştiinţei acelor bătrîni? Oare nu ne-am preţui mai mult bătrînii? Statul oare nu ar preţui mai mult bătrînii dacă ei ar avea influenţă mare în procesul îmbogăţirii oamenilor?
Observaţi probabil că am folosit cam de prea multe ori cuvîntul "îmbogăţire?. Dacă folosesc cuvîntul "nevoi? înseamnă că sunt comunist şi dacă folosesc cuvîntul "îmbogăţire? înseamnă că sunt capitalist :-). Eu vreau să vă spun că nu găsesc nimic exagerat în asta. În momentul în care îi laşi pe oameni în pace cu impozitele, datele problemei se schimbă. Practic le iei oamenilor cînd nu au nevoie şi le dai atunci cînd au nevoie. Este mare diferenţa dintre a primi şi a cîştiga! Este mare diferenţă dintre a învăţa să cîştigi şi a aştepta să primeşti. Comunismul este un sistem în care noi aşteptăm să primim, iar capitalismul este un sistem în care noi nu suntem lăsaţi să cîştigăm. Ce ar fi dacă am trăi într-un sistem în care să fim învăţaţi să cîştigăm şi să fim lăsaţi să cîştigăm, dar fără să fim lăsaţi deloc să aşteptăm să primim?

Totuşi însă cam ce impact ar putea avea un astfel de sistem dacă îl raportăm la cerinţele economiei de piaţă?
Haideţi să ne reamintim puţin cîte ceva despre economia de piaţă:
"Trăsăturile fundamentale care ne permit să concluzionăm dacă activitatea economică dintr-o ţară este organizată şi funcţionează ca economie de piaţă sunt următoarele:
1. Proprietatea privată asupra resurselor, avuţiei şi capitalului este dominantă în cadrul unui pluralism al formelor de proprietate, specific acestui gen de economie.
2. Piaţa este modalitatea amplă, generală, prin care se stabileşte ce să se producă,
cît, şi pentru cine în condiţiile libertăţii de acţiune sau liberei iniţiative a agenţilor economici.
3. Concurenţa sau competiţia este forma generală pe care o îmbracă relaţiile dintre agenţii economici pe piaţă, efectul stimulativ sau coercitiv al acesteia determinînd progresul economico-social.
4. Preţurile bunurilor economice se formează în mod liber, pe baza reacţiei agenţilor economici la informaţiile (realităţile) pieţei, în condiţiile în care fiecare urmăreşte realizarea propriilor interese.
5. Motivaţia participării la activitatea economică este pentru toţi agenţii economici realizarea propriilor interese sau maximizarea satisfacţiei, care, pentru producători, înseamnă maximizarea profitului, iar pentru consumatori maximizarea utilităţii.
6. Existenţa statului democratic, în stare să asigure cadrul instituţional necesar economiei de piaţă şi să supravegheze funcţionarea normală a acesteia.
Iată şi cîteva idealuri ale economiei de piaţă:
"Piaţa cu concurenţă perfectă este acel tip de piaţă ce se caracterizează prin următoarele particularităţi:
1 atomicitate perfectă. Prin atomicitate perfectă se înţelege acea situaţie în care producătorii şi consumatorii sunt de puteri aproximativ egale şi în număr mare, de obicei număr mare şi putere mică. (Economistul francez Franços Perroux caracteriza starea de atomicitate astfel: ("fiecare ofertă individuală este o picătură de apă în oceanul ofertei generale") ;
2 transparenţa perfectă, ceea ce înseamnă ca toţi producătorii şi toţi consumatorii dispun de o cunoaştere perfectă a cererii şi ofertei, astfel încît pot obţine cel mai bun produs sau cel mai bun preţ ;
3 omogenitatea produsului, ceea ce înseamnă că pe piaţă există produse echivalente, identice (de exemplu, un autoturism ar trebui să aibă exact aceleaşi calităţi, indiferent de firma care îl produce) ;
4 intrarea şi ieşirea liberă de pe piaţă, prin care se înţelege situaţia de determinare a eficienţei producătorului exclusiv prin mijloacele economice de piaţă. Astfel, întreprinderea producătoare "intră" pe piaţă numai atunci cînd costul este inferior preţului de vînzare şi "iese" de pe piaţă cînd preţul este inferior costului;
5 perfecta mobilitate a factorilor de producţie, ceea ce presupune ca toţi întreprinzătorii (producători şi consumatori) să poată găsi liber şi nelimitat capitalul şi forţă de muncă de care au nevoie la un moment dat.
În concluzie, piaţa cu concurenţă perfectă cere ca producătorii şi consumatorii să fie într-un număr mare, să acţioneze exclusiv în baza unor principii de raţionalitate economică şi să fie perfect şi permanent informaţi asupra raportului dintre cerere şi ofertă. Dacă aceste condiţii sunt reunite, se spune ca cererea şi oferta sunt fluide. Daca nu se întrunesc aceste condiţii, cererea şi oferta sunt rigide."
Cel mai pe scurt spus, scopul pieţei este atomicitatea.
Atomicitate înseamnă mai multe opţiuni şi mai multe opţiuni înseamnă o societate liberă. Celelalte criterii ale pieţei perfecte despre care am vorbit sunt doar nişte mijloace pentru această atomicitate.
Transparenţa perfectă este evident pentru cunoaşterea opţiunilor; omogenitatea produselor este de fapt chiar competiţia pentru că noi nu suntem în concurenţa dacă nu avem aceeaşi ofertă; intrarea şi ieşirea liberă iarăşi este un mijloc pentru că degeaba există concurenţă dacă n-ai voie să concurezi şi în sfîrşit perfecta mobilitate a factorilor de producţie care înseamnă chiar capacitatea de a avea o ofertă.
Ceea ce am observat după ce am meditat la principiile economiei de piaţă este faptul că exact principalul scop al pieţei, care este atomicitatea, s-ar putea realiza mai bine şi mai uşor în condiţiile unui sistem care ar interzice moştenirile individuale pentru a înlocui impozitele. Tocmai pericolul monopolurilor şi oligopolurilor ar fi mai
uşor de controlat! Dacă vinzi ceea ce a avut o persoană la mai multe persoane exact asta faci. După cum bine cunoaştem visul oricărui capitalist este mai degrabă monopolul decît averea. În condiţiile în care se percep impozite la tot pasul este greu să nu trăieşti cu frica că îţi poţi pierde averea. Dacă nu s-ar mai percepe impozite deloc managementul unei firme şi investiţiile ar deveni o reală pasiune.
Oamenii ar putea începe afaceri din plăcere şi oricine ar vrea să se pregătească pentru asta nu ar mai face-o din curaj şi cu spirit de aventură ci cu entuziasm. Statul care abia aşteaptă să scape de moşteniri pentru a scoate de pe ele cît mai mulţi bani ar fi primul care ar pune umărul la entuziasmul întreprinzătorilor.
Cu toate acestea impactul unui asemenea sistem economic în economia de piaţă ar mai putea avea şi cîteva minusuri. Formarea liberă a preţurilor împreună cu intrarea şi ieşirea liberă de pe piaţă ar putea avea de suferit. Neexistînd moşteniri oamenii vor avea nevoie de mari împrumuturi pentru a face investiţii. Pentru a putea plăti acele împrumuturi producătorii vor avea nevoie să vîndă la un preţ mare, însă după ce ei vor scăpa de datorii vor putea vinde la preţuri mai mici.
Problema este prăpastia financiară dintre agenţii economici cu datorii şi cei fără. Pentru încurajarea întreprinzătorilor statul ar putea impune ca producătorii fără datorii să vîndă în continuare tot la un preţ ridicat pentru ca astfel să poată intra pe piaţă şi producători cu datorii. Statul ar avea o nevoie disperată de cît mai mulţi
întreprinzători după care să moştenească cît mai mult şi de aceea e posibilă luarea unor astfel de măsuri. Alt minus ar fi chiar această menţinere ridicată a preţurilor care ar putea afecta oarecum nivelul de trai, însă i-ar forţa totuşi în schimb pe oameni să devină întreprinzători şi asta este un fapt pozitiv.
O eventuală creştere a numărului de întreprinzători care să facă deficitară oferta de muncă nu cred că ar fi o îngrijorare ci din potrivă o veste bună. Tehnologia oricum are un ritm alert de dezvoltare şi ea nu numai că înlocuieşte oameni ci se şi mai reproduce pe ea însăşi lăsîndu-i din nou în afară pe oameni.
Alt avantaj ar fi surplusul de bani pe care îl au producătorii fără datorii şi care au nevoie să investească acei bani în afaceri. În general banii foarte mulţi nu mai sunt buni la nimic altceva decît la investiţii.
După cum spuneam mai sus "Poate nu contează într-adevăr dacă reuşim sau nu să ne îmbogăţim, dar dacă contează dacă ne îmbogăţim repede sau încet, păi atunci contează!?".
Asta i-ar face pe oamenii ajunşi la o anumită vîrstă cu o anumită avere mult mai respectabili.
În prezent pe stat nu îl interesează dacă cetăţenii lui sunt bogaţi sau săraci ci vrea numai bani, bani, bani, şi atît, indiferent dacă este capitalism sau comunism. În prezent logica intereselor statului pentru cetăţeni este pur şi simplu inexistentă.
Statul îi mulge pur şi simplu pe cetăţeni fără să îi pese deloc de soarta lor. Dintotdeauna cetăţenii au fost doar mulşi şi lăsaţi pe cont propriu. Eu am venit cu o idee prin care am încercat să demonstrez că există posibilitatea creării unei logici în care interesele să se completeze.
În economie schimburile sunt scindate în vînzare şi cumpărare. Dacă şi statul şi cetăţenii vor numai bani nu se poate, iar asta este o lipsă de logică mai ales la sistemului capitalist. În sistemul comunist însă, statul vrea de la cetăţenii săi numai muncă, iar cetăţenii chiar dacă ar avea bani, după ce că nu au voie să cumpere mijloace de producţie nici nu găsesc ceea tot ceea ce îşi doresc. Dacă ai bani şi nu poţi cumpăra ce vrei cu ei înseamnă că nu ai bani cu adevărat şi asta iar e o problemă.
Şi în capitalism şi în comunism nu există interese individuale pentru ca banul să asigure echilibru economic în stat. Eu am încercat să vin cu o idee în care statul să fie disperat după oameni care să vrea să se îmbogăţească şi în care cu cît sunt mai mulţi oameni care ştiu să se îmbogăţească cu atît vor fi mai mulţi oameni capabili să conducă o ţară.

Cam asta scriam eu prin 2007-07-23 pe undeva
Doamne ce era în capul meu pe atunci!

Cred că sunt multe analize aici care ar mai avea nevoie de modificări. Ar fi trebuiet poate să fi avut răbdare să iau totul la puricat din nou. Însă aici sunt şi analize care cred că merită luate în seamă.
Dacă vă îngrijorează faptul că aveţi mult de citit eu vă înţeleg dar ceea ce am scris am scris pentru cei neiniţiaţi într-ale economiei.
Aici am făcut puţin şi pe profesorul de economie pentru a oferi şansa să prindă câte ceva şi aceia care nu au pus mâna în viaţa lor pe o carte de economie.

Ok! O sa analizam cu atentie cele expuse de Domnia Ta si o sa "te critica"...

David a scris:

Ok! O sa analizam cu atentie cele expuse de Domnia Ta si o sa "te critica"...

Păi ideea este simplă dar pentru ca să se poată face înţelese anumite analize de către aceia care nu au pus mâna în viaţa lor pe o carte de economie eu am mai venit cu nişte explicaţii care au făcut problema mai stufoasă. Însă acele explicaţii necesare sunt făcute foarte eficient zic eu şi uneori poate merită să ne mai reamintim căte ceva despre ce înseamnă piaţa şi cum ar trebui să fie.

Dupa cum explici tu mi se pare ca totusi e mai simplu cu impozite!

Daca ar fi dupa mine fiecare serviciu social s-ar plati sau s-ar asigura prin asigurari ...exact ca serviciile medicale ! .. si aici ar intra si scoala si serviciile primariei!

Soimos a scris:

Dupa cum explici tu mi se pare ca totusi e mai simplu cu impozite!

Daca ar fi dupa mine fiecare serviciu social s-ar plati sau s-ar asigura prin asigurari ...exact ca serviciile medicale ! .. si aici ar intra si scoala si serviciile primariei!

Dar dacă ar veni acum să zicem o catastrofă care ar crea un vid de putere total? Poate că amele sisteme ar deveni la fel de complicate nu? Sunt avantaje şi dezavantaje zic eu. Păi dacă tuţi am avea ocazia garantată de a ne naşte egali iar pentru îmbogăţire nu am mai plăti niciun impozit cum ar fi? Care ar fi părerea despre educaţie pe care am avea-o noi dacă toţi ne-am naşte egali? E adevărat însă că punerea in practică a unui asemenea sistem ar însemna practic o altă eră. E foarte diferit şi de comunism dar şi de capitalism însă ar fi o combinaţie din amândouă. Capitalism înseamnă proprietate privată iar comunism înseamnă proprietate publică, însă socialism înseamnă proprietate privată dar impozitată mult mai mult. Socialismul este un fel de comunism al banului sau o proprietate publică a banului. În cazul a ceea ce propun eu noi nu am avea nici proprietate publică a banului dar nici proprietate pubică a mijloacelor de producţie pentru că eu cumva vin cu o idee de management al timpului la nivel de individ care să pună în ordine aceste lucruri. Adică moartea fiecărui individ duce la stat toate averile acelui individ şi nu mai ceri niciodată niciun impozit. Tot ceea ce să conteze este ca tu să ai un plan pe hârtie în care să demonstrezi că statul ar obţine profit de pe urma administrării tale a ceva, iar tu din asta ai dobândi educaţia şi experienţa de ai învăţa pe urmaşii tăi să se poată îmbogăţi cât mai repede.

Nu cred ca imbogatirea trebuie sa fie scopul nostru in viata ...caci viata nu se conjuga cu verbul a avea ci cu a fi ...si astfel imbogatirirea spirituala este mult mai aproape de natura noastra !
Oricum este interesanta ideea de acaparare a averii lasate dupa moarte in loc de impozit ...dar aproape inpracticabila ...ca dupa moartea mea o parte din avere este oricum a sotiei ...si chiar eu inainte de a muri pot declara sau face dovezi ca unul dintre copii este si el producatorul si proprietarul acelei averi !

Soimos a scris:

Nu cred ca imbogatirea trebuie sa fie scopul nostru in viata ...caci viata nu se conjuga cu verbul a avea ci cu a fi ...si astfel imbogatirirea spirituala este mult mai aproape de natura noastra !
Oricum este interesanta ideea de acaparare a averii lasate dupa moarte in loc de impozit ...dar aproape inpracticabila ...ca dupa moartea mea o parte din avere este oricum a sotiei ...si chiar eu inainte de a muri pot declara sau face dovezi ca unul dintre copii este si el producatorul si proprietarul acelei averi !

Şi în capitalism sunt probleme grele cu luatul impozitelor pentru că tu practic iei din profitul afacerilor şi deci iei din dorinţa de a înfiinţa o afacere. Problema ideii cu care vin eu e că e ca şi cum ar trebui să o iei din nou de la zero. Capitalismul e o bază pe care s-a construit foarte mult în prezent. Eu, vin şi eu tot cu o bază total nouă şi pe care nu s-a construit niciodată nimic.
Referitor cu "a fi" şi "a avea" eu cred că există interdependenţă. În interdependenţă nu se poate nimic atunci când iei unul din componentele care sunt strâns legate. Fără un "a avea" nu pot exista niciun fel de schimburi între oameni. Orice relaţie dintre oameni, dar absolut orice fel de relaţie dintre oameni este un schimb. Naşterea noastră de exemplu pe această lume este rezultatul unei relaţii interumane.