Sa-l cunoastem pe Remus Cernea

Increderea romanilor in biserica ...o ia pe derdelus.


!n ultimii doi ani, trendul privind încrederea în biserică este descrescător şi va continua pe această pantă şi în următorii ani. Abuzurile foarte multor preoţi reflectate de presă; excesele generate de relaţia mult prea strânsă a bisericii cu mediul politic; sumele record transferate din bugetul guvernului şi ale autorităţilor locale în conturile bisericilor; apetenţa exagerată a foarte multor prelaţi pentru bani şi bunuri materiale şi opulenţa afişată; insistenţa de a construi Catedrala Mântuirii Neamului în Parcul Carol, lucru care a generat o opoziţie de amploare a societăţii civile, şi obstinaţia de a o construi în dispreţul legilor şi utilizându-se fonduri publice; activitatea energică, atât în anii ’90, dar mai ales din ultimii cca 8 ani, a ong-urilor care militează pentru separarea dintre stat şi biserică şi pentru libertatea religioasă pentru toţi cetăţenii, incluzând aici dreptul de a nu crede în divinitate; campaniile acestor ong-uri pentru reintroducerea evoluţionismului în şcoli, pentru stoparea îndoctrinării religioase în educaţia preuniversitară, pentru înlăturarea cenzurii impuse de Art. 13 din legea cultelor sau pentru retragerea simbolurilor religioase din sălile de curs şi susţinerea petiţiei profesorului de filosofie Emil Moise la CNCD; construcţia a mii şi mii de biserici din bani publici cu sacrificarea multor spaţii verzi în oraşe sau a unor arii protejate; scenele şocante cu mulţimile de credincioşi care se îmbulzesc an de an la moaşte, împingându-şi şi călcându-şi în picioare aproapele; obscurantismul cultivat inclusiv în şcoli; problemele cu legea ale unor înalţi ierarhi precum Teodosie Tomitanul; articolele de presă ale jurnaliştilor, personalităţilor publice şi liderilor de opinie care se pronunţă pentru separarea dintre stat şi biserică şi pentru temperarea exceselor bisericii în societate; asocierea cu ostentaţie a multora dintre politicienii români cu biserica mai ales în proximitatea campaniilor electorale; “nostalgia” pronunţată a unor reprezentanţi ai bisericii pentru Mişcarea Legionară; intoleranţa şi accentul pus pe violenţa fizică din unele manuale de religie; dezvăluirile privind colaboraţionismul multor ierarhi ortodocşi cu regimul comunist; neretrocedarea bisericilor greco-catolice confiscate în 1948 şi date bisericii majoritare; prezenţa surprinzător de multor teologi la vârful conducerii de stat şi prestaţia lor îndoielnică; lipsa unor semnale, chiar şi modeste, de intenţie a unei modernizări a bisericii dominante; creşterea vizibilităţii pe internet şi în presă a grupurilor de tineri umanişti, secularişti, sceptici şi atei; publicarea în limba română a unor cărţi precum cele ale lui Richard Dawkins; torturarea persoanelor cu dizabilităţi mintale în cadrul unor ritualuri de exorcizare şi cazul şocant de la Tanacu; misticismul, obedienţa şi promiscuitatea intelectuală şi culturală promovate de nu puţine voci ecleziastice sau apropiate mediilor bisericeşti; lipsa de deschidere a bisericii majoritare către un dialog onest cu criticii acestor excese enumerate mai sus şi apelul constant la atacul la persoană şi etichetarea virulentă a criticilor, de pe un ton mult prea agresiv în comunicatele şi luările de poziţie ale bisericii majoritare – ei bine, astfel de cauze şi multe altele susţin şi vor amplifica trendul de scădere a încrederii în biserică.

adica pe tine?

Ceva la subiect ...nu te duce capul sa postezi?

Repere biografice

Remus Cernea

n. 25 iunie 1974

- scurtă prezentare -

Remus Cernea a fost ales Preşedinte Executiv al Partidului Verde la Congresul Extraordinar al acestuia din 26 septembrie 2009.

Remus Cernea este cunoscut în societatea civilă din România pentru numeroasele acţiuni civice derulate în ultimii ani care vizează apărarea şi promovarea drepturilor omului şi în special apărarea libertăţii de exprimare şi a libertăţii de gândire conştiinţă şi religie a fiecărui cetăţean, indiferent de convingerile sau credinţele acestuia, respectarea principiului democratic al separării dintre stat şi biserică, sau respectarea dreptului de a alege şi de a fi ales.

Remus Cernea este Preşedintele Asociaţiei Umaniste Române. Până în august 2008 a fost, timp de 5 ani, director executiv al asociaţiei Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă. A organizat numeroase acţiuni civice, coaliţii de organizaţii neguvernamentale, proteste de stradă, manifestări culturale.

Remus Cernea a devenit cunoscut opiniei publice la începutul anilor 2000 pentru realizarea şi promovarea cărţilor electronice şi a enciclopediilor multimedia novatoare dedicate unor autori contemporani sau unor personalităţi clasice ale culturii române precum I.L. Caragiale, Constantin Brâncuşi, Nichita Stănescu, Ion Creangă, pe care le-a prezentat ani la rândul în cadrul unor evenimente culturale şi târguri de carte. Pentru Enciclopediile Caragiale şi Brâncuşi a obţinut cel mai important premiu IT&C din România decernat la Palatul Cotroceni – pentru “cele mai bune produse educaţionale multimedia din România în anul 2002″.

În noiembrie 2007 publică, la Editura Tritonic, volumul de articole „Manifest împotriva becalizării României”.

Remus Cernea a publicat articole în reviste precum 22, Observator Cultural, Le Monde Diplomatique (editia română), Dilema Veche, Cultura. În perioada iulie – septembrie 2007 a prezentat în fiecare vineri dimineaţa, la ora 11.30, un editorial pe Radio România Cultural. Publică primul său articol – Secular humanism comes to Romania – într-o revistă americană prestigioasă, Free Inquiry, în numărul din august / septembrie 2008 al acesteia.

Realizează un studiu comparativ despre sistemele electorale ale tuturor ţărilor din Uniunea Europeană versus sistemul electoral românesc evidenţiind numeroasele vicii profunde ale acestuia din urmă. Textul a fost publicat în 7 episoade pe site-ul www.rocultura.ro .

Pe baza acestuia va fi prezentat în curând, în Parlamentul European, de către Verzii Europeni, un material privind gravele probleme ale sistemului electoral din România. Iniţiază o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în privinţa unei grave discriminări între competitorii electorali conţinută de legea privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.

Alte repere biografice importante:

Este iniţiatorul declarării zilei de 24 august drept Ziua Internaţională împotriva intoleranţei, discriminării şi violenţei bazate pe preferinţe muzicale sau vestimentare şi lifestyle.

Pe 5 şi 7 iunie 2009, la Londra, Asociaţia Umanistă Română, al cărei fondator şi preşedinte este, devine membră a European Humanist Federation, respectiv International Humanist and Ethical Union, cele mai importante organizaţii internaţionale umaniste.

Site-ul asociaţiei umaniste www.secularhumanism.ro devine pentru o săptămână (11 – 17 mai 2009) cel mai vizitat site al unui ong românesc, cu peste 13.000 de vizite în acel interval.

The Nordic Rainbow Humanists a acordat premiul „Rainbow Humanist Award 2009” pentru Remus Cernea şi colegii săi din Asociaţia Umanistă Română.

„…pentru că vorbesc şi scriu despre situaţia lesbienelor, gay-lor, bi-sexualilor şi transsexualilor ca o temă ce priveşte un drept al omului şi ca un drept de a lua decizii în viaţa personală – ceea ce reprezintă o valoare esenţială umanistă a autonomiei personale – în ciuda unei opoziţii puternice din partea opoziţiei intoleranţei religioase sau oponenţilor politici şi a unei prese ostile. (…)”

Elaborează şi propune o rezoluţie pentru “Threats to the status of science and social-humanistic disciplines in education” votată la Washington D.C. în 8 iunie 2008 de Adunarea Generală a International Humanist and Ethical Union – cea mai importantă organizaţie umanistă mondială.

Un fragment din textul autobiografic „Turist de război la Belgrad”, în care este relatată experienţa limită trăită la Belgrad în timpul bombardamentelor NATO din 1999, a fost subiect la bacalaureat la examenul oral de Limba şi Literatura Română.

În calitate de Director executiv al asociaţiei “Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă” derulează şi coordonează în perioada 2004-2005 campania de succes “Salvaţi Parcul Carol! Salvaţi statul de drept!”. Pentru aceasta, asociaţia este nominalizată la Gala Societăţii Civile pe anul 2004, la premiul pentru cea mai bună campanie din România şi la premiul pentru secţiunea „Comportament civic şi participare publică”, clasându-se pe poziţia a doua la ambele secţiuni.

Societatea Culturală Noesis cu care a realizat primele cărţi electronice din România şi primele enciclopedii multimedia consacrate unor repere culturale româneşti (precum I.L. Caragiale, Nichita Stănescu, Ion Creangă şi C. Brâncuşi) a fost nominalizată (în 2002) la premiile Internetics pentru cel mai bun site cultural din România – www.caragiale.net, clasându-se pe poziţia a doua.

La vârsta de 14 ani devine campion la şah al oraşului Bucureşti la grupa sa de vârstă.

Sursa:
http://remuscernea.ro/repere-biografice/

Editorial de Remus Cernea:

Tinere, țara te vrea rasist, homofob, șovin, intolerant religios și ostil democrației…

Educația din România este nu doar cronic subfinanțată, nu doar bulversată de schimbări repetate, ci și rău construită ca obiective și arhitectură a programei.

Am fost invitat în diverse licee din București să particip la dezbateri cu elevii prilejuite de difuzarea unor filme pe teme de mediu sau să vorbesc despre democrație. Mulți dintre ei se dovedesc a fi inteligenți și fac observații sau pun întrebări pertinente. Sunt interesați de informații noi și au disponibilitatea de a cunoaște și înțelege mai bine lumea din jurul lor. Am observat însă că aveau mari dificultăți în a preciza care sunt drepturile lor și mi-au mărturist că nu se învață nimic în școală despre acestea și despre democrație.

Studiul Fundației Soros dat recent publicității confirmă cu cifre relevante ceea ce era binecunoscut celor preocupați de funcționarea defectuoasă a sistemul educațional din România: acesta nu îi ajută pe elevi să devină cetățeni, adică persoane conștiente de drepturile lor și ale semenilor, cu bune instincte democratice, și informate cu privire la funcționarea instituțiilor statului. Dimpotrivă, scolile din România nu cultivă responsabilitatea, toleranța, spiritul scritic și libertatea de conștiință. Sistemul educațional, în ansamblul său, îi lasă pe elevi pradă unor concepții contrare celor necesare unei societăți deschise.

Iată câteva date absolut șocante pentu o țară membră a Uniunii Europene, prezentate în studiul Fundației Soros intitulat “Implicarea civică şi politică a tinerilor”:
Trei sferturi dintre tineri nu vor să aibă ca vecini persoane de altă orientare sexuală. 60% au repulsie faţă de persoanele bolnave de SIDA şi faţă de romi. 40% și-ar dori un regim militar, iar aproximativ o treime dintre tineri îi resping pe maghiari, musulmani şi evrei şi nu prea agreează democraţia. Doar 19% sunt mulțumiți de funcționarea democrației.

Este foarte bine că în școli se învață științe exacte și științe socio-umane. Dar este cu totul insuficient un sistem educațional care nu stimulează abilități de comunicare, care nu pune un accent deosebit pe etică și care nu oferă informații exhaustive despre drepturile omului și principiile democratice.

Democrația se învață! Fără educație democratică și fără cultivarea responsabilității etice, libertățile noastre sunt grav amenințate. Tendința guvernanților din România nu e aceea de a garanta, privilegia și maximiza drepturile noastre, ci de a le ciunti și restricționa din ce în ce mai mult. Dacă România nu ar fi acum într-o conjunctură istorică favorabilă și inclusă, aproape forțat, în familia țărilor democratice, alunecarea spre dictatură ar fi mult mai vizibilă și s-ar face cu directa susținere și contribuție energică a unor largi categorii de oameni. Mai ales pe fondul unei sărăcii și subdezvoltări care favorizează populismul și opiniile extremiste. Impresia mea este că majoritatea cetățenilor români cu un bun standard profesional care decid să părăsească țara pentru a se stabili în străinătate, fac acest lucru nu în primul rând din rațiuni financiare, ci pentru că atmosfera generală din România devine tot mai sufocantă.

Așadar, guvernanții ultimilor 21 de ani au decis ca în școlile din România să nu se studieze etică și cultură civică, dar, în același timp să li se atârne elevilor de conștiință imensa piatră de moară a îndoctrinării religioase cvasi-obligatorii care durează timp de 12 ani în învățământul preuniversitar. Astfel că se petrece același fenomen care se întâmplă în privința evoluționismului: dacă în rândul adulților numărul celor care sunt evoluționiști este apropiat de cel al creaționiștilor, în ce îi privește pe elevii din România, doar 14% dintre ei consideră evoluționismul corect, iar 73% cred în creaționism. Evident că acest rezultat este determinat în cea mai mare măsură de tipul de educație creaționistă, anti-științifică oferit în țara noastră atât la orele de religie, cât și la cele de științe. La fel, dacă în rândul adulților din România se înregistrează în proporții mult mai mari o adeziune la valorile democratice decât se întâmplă acest lucru în rândul elevilor, înseamnă că școala românească are o problemă și o responsabilitate cu privire la educația pentru democrație. Experiența limită a dictaturii comuniste a servit în bună măsură pentru cei crescuți în acea perioadă drept școală a democrației, dezvoltând efecte adverse față de totalitarism. Dar astăzi, în absența unui exemplu viu care să îi pună pe gânduri pe tineri și să le forțeze o reacție de opoziție față de totalitarism, suficiența și mediocritatea intelectuală responsabile pentru percepția greșită asupra democrației se pot instala ușor, mai ales pe fondul lipsei unei informări care să îi facă pe aceștia atenți la pericolul fatal reprezentat de pseudo-soluțiile autoritariste și antidemocratice.

Acei părinți care presupun că orele de religie sunt totuna cu ore de etică se înșeală și ar trebui să consulte studiul Ligii Pro Europa care demască intoleranța promovată de multe ori prin manualele de religie. De asemenea, sunt de părere că etica veritabilă nu este aceea asumată de o persoană prin supunere la un set de porunci sau interdicții de tipul “Să nu faci cutare lucru pentru că vei fi pedepsit”. O persoană își asumă cu adevărat o etică matură abia atunci când își formează o gândire critică în măsură să evalueze fiecare moment al vieții în care are de luat o decizie morală sau cu implicații etice. Or, o astfel de aptitudine se cultivă în timp prin lectură, reflecție, dezbatere, empatie, asumarea școlii dialogului, deschidere față de cei care sunt altfel, din indiferent ce motiv, înțelegere asupra unor perspective diferite de abordare a unei situații șamd. Dacă școala nu își asumă acest rol, societatea noastră va fi dominată în continuare de o crasă incultură în privința democrației sau de o precară interiorizare a unor principii etice veritabile. Vor prolifera în continuare neînțelegerile, violența de limbaj sau confuziile conceptuale reflectate adesea în dezbaterile publice și în deciziile politice, dar și în multe dintre comentariile postate pe site-urile publicațiilor online, după cum se poate vedea mai jos…

În opinia mea, ar trebui introdusă ca materie obligatorie o oră săptămânală (din clasa a V-a până în clasa a XII-a) de etică și cultură civică. O astfel de materie i-ar putea ajuta pe elevi să conștientizeze drepturile lor și ale altora, să înțeleagă discriminarea, să afle principiile pe care se sprijină democrația. În plus, este foarte important ca orele de îndoctrinare religioasă să fie înlocuite cu ore de istorie a religiilor care să cultive toleranța, ecumenismul, diversitatea religioasă din țara noastră și din lume și care să reprezinte într-adevăr ore cu valoare de îmbogățire culturală. Cât timp această îndoctrinare va continua, foarte multor elevi din România li se vor tăia din start șansele de a se dezvolta armonios din punct de vedere cultural, moral, democratic și științific. Este evident și scandalos handicapul produs de actualul sistem de învățământ multora dintre acești copii care altfel ar avea un potențial foarte bun.

În esență, școala ar trebui să îi ajute pe elevi să devină cu adevărat cetățeni ai unei societăți democratice, oameni conștienți de drepturile lor și ale altora… Oameni liberi…

PS: Protestez față de prezența unei reclame a firmei Roșia Montană Gold Corporation pe platforma Vox Publica

www.remuscernea.ro

https://www.facebook.com/remus.cernea

www.miscareaverzilor.eu

Ce înseamnă separarea dintre stat şi biserică şi de ce este ea importantă pentru democraţie.

Alegerea mea în Board-ul European Humanist Federation

Am întâlnit des impresia că aceia care militează pentru separarea dintre stat şi biserică sunt nişte atei iar aceia care se opun acestui principiu cosubstanţial democraţiilor moderne sunt apărătorii necondiţionaţi ai credinţelor religioase. Nimic mai fals, după cum voi arăta mai jos! Pledoaria pentru secularism nu trebuie confundată cu pledoaria pentru ateism şi nici cu un atac la viaţa religioasă dintr-o ţară. Lupta pentru secularism nu este dusă între atei şi credincioşi, ci între democraţi şi teocraţi…

Secularism înseamnă echilibru, toleranţă, drepturi egale, garantarea libertăţii de gândire, conştiinţă şi religie şi a libertăţii de exprimare şi manifestare pentru fiecare cetăţean, indiferent de opinia lui faţă de religie. Orice cetăţean trebuie să se bucure de drepturi depline şi de respect într-o societate democratică, fără nici un fel de discriminări bazate pe religie sau convingeri.

Eşti credincios al unui cult numeros într-o ţară? Secularismul îţi garantează drepturile şi libertăţile în materie religioasă. Eşti credincios al unui cult minoritar? secularismul îţi asigură, de asemenea, libertatea de credinţă şi exprimare. Te consideri ateu, agnostic, liber cugetător, sceptic sau indiferent faţă de religie? Într-un stat secular eşti liber să îţi afirmi opiniile, iar drepturile îţi sunt respectate. Principiul funcţionează oarecum la fel precum cel care asigură egalitatea cetăţenilor indiferent de etnia din care provin cetăţenii unei ţări. Statul secular este, aşadar, principiul cadru şi mediul de evoluţie liberă a tuturor, indiferent de majoritatea sau minoritatea căreia îi aparţin. O discuţie care să meargă în profunzimea acestui principiu şi înspre direcţiile spre care se ramifică voi face în viitoare editoriale.

La viziunea secularistă asupra statului s-a ajuns prin maturizarea concepţiei despre democraţie după experienţa dramatică a unor numeroase persecuţii, tensiuni, conflicte şi războaie religioase din perioade de tristă amintire… Din nefericire, astfel de situaţii răbufnesc uneori şi în lumea noastră de azi.

În esenţă, secularism înseamnă că instituţiile statului şi deciziile politice sunt separate de autorităţile ecleziastice, fără intruziuni din partea unora în treburile celorlalte, că nu sunt acceptate privilegii sau discriminări bazate pe religie sau convingeri în materie religioasă, că este recunoscută demnitatea şi egalitatea tuturor credincioşilor şi necredincioşilor deopotrivă, că nimeni nu poate impune cuiva ce să creadă sau să nu creadă, că nimeni nu poate fi obligat să susţină din veniturile proprii activitatea unui cult, că statul nu promovează şi nu descurajează nici un punct de vedere faţă de religie, într-un cuvânt, că statul este neutru iar cetăţenii pe deplin liberi în materie religioasă.


Discursul lui John F. Kennedy prin care, în calitate de candidat la preşedinţia Statelor Unite şi catolic declarat, face o pledoarie vibrantă pentru separarea absolută dintre stat şi biserică şi pentru toleranţă religioasă

Partizanii statului secular pot fi aşadar creştini, musulmani, evrei, atei, agnostici, budişti, hinduişti, liber cugetători, sceptici, Bahai, şintoişti, membri ai oricăror culte sau necredincioşi, toţi având însă în comun convingerea democratică a recunoaşterii drepturilor egale pentru toate fiinţele umane. Or, garanţia acestor drepturi este neutralitatea instituţiilor statului faţă de religie.

Desigur, există mai multe modele de separare a statului de biserică şi sunt numeroase aspecte ale vieţii sociale şi a raporturilor dintre stat şi culte implicate. Avem, spre exemplu, statele laice precum Franţa sau Statele Unite care nu recunosc şi nu finanţează cultele.

Iată precizarea Curţii Supreme a Statelor Unite cu privire la ce anume înseamnă separarea dintre stat şi biserică stabilită de Primul Amendament la Constituţie (care statuează următoarele: „Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof;) :

Thomas Jefferson, unul dintre Părinţii Fondatori ai Statelor Unite şi un promotor al separării dintre stat şi biserică

„Nici un stat şi nici guvernul federal nu pot înfiinţa o biserică. Nici unul nu poate da legi în sprijinul unei religii, a tuturor religiilor, sau să prefere o religie în favoarea alteia. Nici unul nu poate forţa sau influenţa o persoană să urmeze sau să renunţe la o anume biserică împotriva voinţei sale sau să fie forţat să-şi declare credinţa sau necredinţa într-o religie. Nici o persoană nu poate fi pedepsită datorită sau declarării credinţelor religioase sau nonreligioase, pentru prezenţa sau absenţa de la biserică. Nici o taxă indiferent de sumă, mare sau mică, nu poate fi îndreptată spre susţinerea activităţilor sau instituţiilor religioase, indiferent de numele şi forma aleasă pentru învăţarea sau urmarea învăţăturilor religioase. Nici un stat, nici guvernul federal nu pot, în mod deschis sau secret, participa în activităţile organizaţiilor şi grupurilor religioase şi viceversa” (Everson v. Board of Education, 1947).

După cum se poate vedea, comparativ, România încalcă sistematic aproape toate punctele implicate de separarea dintre stat şi biserică în Statele Unite. Ţara noastră este departe de a fi un stat secular.

Un alt model de separare sintre stat şi biserică este Germania care recunoaşte cultele şi poate avea anumite forme de cooperare cu acestea. Spre exemplu, statul german colectează de la cetăţenii care aparţin unui cult impozitul acordat de aceştia bisericii din care fac parte. Neplata acelui impozit de către cetăţeni poate duce la excluderea din rândul cultului respectiv. De asemenea, statul finanţează renovarea bisericilor care aparţin patrimoniului istoric. În privinţa activităţilor social-filantropice ale cultelor, statul german acordă, de asemenea, un anumit sprijin. Dar, atenţie, statul german nu acordă fonduri publice pentru construcţii de noi biserici, aşa cum se întâmplă masiv în România, unde anual sunt alocaţi sute de milioane de Euro pentru culte de la Secretariatul de Stat pentru Culte, din Fondul de Rezervă aflat la dispoziţia Guvernului şi din bugetele autorităţilor locale. Cercetarea ştiinţifică şi cultura obţin mai puţine fonduri publice anual decât cultele în România, ceea ce reprezintă o situaţie unică în Europa.

Există state care sunt seculare deşi au, formal, o biserică de stat. Un exemplu este Norvegia care, pentru a nu genera discriminări prin alocarea anumitor fonduri exclusiv către biserici, finanţează şi Asociaţia Umanistă Norvegiană, considerând-o nu o religie, dar o promotoare a unei viziuni asupra lumii (lifestance) care grupează ateii, agnosticii şi, în general, persoanele fără religie.

Ţara noastră acordă bisericii majoritare privilegii inacceptabile pentru o democraţie, lucru care încalcă separarea dintre stat şi biserică. În acest plan al discuţiei, acela care priveşte democraţia, toţi partizanii acesteia, indiferent că suntem persoane religioase sau nereligioase, ar trebui să susţinem secularismul.

Într-un alt plan al discuţiei, cel al convingerilor sau credinţelor personale, am precizat, într-un articol publicat în Dilema Veche din 2007, de ce mă consider liber cugetător. Viziunea mea asupra lumii se fondează pe etica umanistă, pe examinarea critică a problemelor, pe abordarea ştiinţifică, pe conştiinţa failibilităţii noastre, pe cultură şi artă ca ingrediente esenţiale ale unei vieţi interioare împlinite, pe efortul maximizării libertăţii şi împreună cu cel al asumării responsabilităţii, pe reflecţie filosofică dar şi preocupare faţă de problemele concrete ale societăţii, pe respect şi toleranţă faţă de persoanele care au alte opinii, convingeri sau credinţe decât mine. Nu am nevoie de religie pentru a trăi o viaţă care, în accepţiunea mea, are un sens şi care este suficient de interesantă şi provocatoare. În acelaşi timp, admit că nu sunt posesorul adevărurilor ultime şi că alte căi de căutare a unui sens în viaţă pot fi legitime pentru cei care le aleg pe acelea, aşa cum eu o consider pe a mea.

Mă consider, aşadar, un promotor al umanismului secular. Timp de 5 ani am fost Director executiv al „Solidarităţii pentru Libertatea de Conştiinţă”, primul ong secular umanist din România, unde am activat alături şi de personalităţi publice excepţionale precum Gabriel Andreescu sau Emil Moise. În 2008, am fondat Asociaţia Umanistă Română, al cărei preşedinte sunt în acest moment. Intrând activ în politică, în 2009, am adus pentru prima dată secularismul ca temă de campanie electorală. O voi face în continuare, incluzând-o în temele prioritare ale activităţii mele politice şi ale Mişcării Verzilor. Activitatea mea de promovare a umanismului secular este nu doar naţională, participând la numeroase acţiuni, adunări generale şi congrese umaniste internaţionale din 2004 încoace.


În cadrul Adunării Generale de la Genova (Italia), din 6-8 mai 2011, am fost ales membru în Board-ul (Consiliul) European Humanist Federation care cuprinde peste 50 de organizaţii umaniste din 21 de ţări. Fiind primul membru al Board-ului EHF din Estul Europei, atenţia şi interesul EHF vor creşte pentru problemele care privesc secularismul şi umanismul din această zonă a continentului.


De asemenea, Asociaţia Umanistă Română va fi gazda Adunărilor Generale ale International Humanist and Ethical Union şi European Humanist Federation, în mai 2013, la Bucureşti. Cu acel prilej vom invita personalităţi de anvergură mondială să conferenţieze în România, printre acestea numărându-se Richard Dawkins, Daniel Dennett, Sam Harris, Michael Shermer, Anthony Grayling, PZ Myers şamd. Sperăm că vor răspunde afirmativ invitaţiei noastre…


Un alt articol scris pe o temă complementară este aici.

PS: Protestez față de prezența unei reclame a firmei Roșia Montană Gold Corporation pe platforma Vox Publica

www.remuscernea.ro


preluat din:
http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/ce-inseamna-separarea-dintre-stat-si-biserica-si-de-ce-este-ea-importanta-pentru-democratie-62950.html

Cum este să stai sub bombardamentele NATO şi de ce România greşeşte grav în privinţa Kosovo




Sunt sceptic că misionarii democraţiei ar trebui să fie bombele… Dimpotrivă, pledez pentru un efort care să vizeze o conştientizare de către oameni asupra necesităţii producerii unor schimbări chiar dacă acestea implică riscuri, precum în cazul unei revoluţii. Modelul ideal, din această perspectivă, este cel al revoluţiilor anticomuniste din 1989 din centrul şi estul Europei. În acelaşi timp, admit că pot apărea conflicte interne într-o ţară de un dramatism şi de o intensitate care nu pot lăsa comunitatea internaţională indiferentă şi că o intervenţie, inclusiv militară, poate fi justificată.

Deciziile politice sunt luate însă, prin forţa lucrurilor, în condiţii dificile şi punând în balanţă, pe ambele talere, pierderi importante. De cele mai multe ori, nu este de ales dintre variante care aduce doar avantaje, ci dintre mai multe căi posibile care, toate, sacrifică oameni şi valori.

De asemenea, deciziile politice nu sunt luate numai într-o logică a unei etici universaliste, ci, în primul rând, în virtutea unor interese parohiale. Politicienii diverselor ţări urmăresc, în plan internaţional, mai puţin „interesele umanităţii”, cât pe cele particulare ale statului lor. Desigur, există instituţii internaţionale, drept internaţional, curţi internaţionale, drepturile omului, avem, aşadar, repere care să pună relaţiile dintre state într-un cadru care să nu fie, pe cât posibil, unul arbitrar. Cu toate acestea, nu avem o garanţie că, spre exemplu, în cazul unor conflicte interne violente care merg până la epurări etnice, război civil, reprimarea violentă a unor demonstraţii paşnice şamd, deciziile luate, de intervenţie sau de non-intervenţie internaţională, vizează într-adevăr interesul victimelor acelui conflict şi reprezintă o cale oportună şi eficientă de rezolvare a respectivelor tensiuni.

Ordinea mondială este în continuă schimbare. Din fericire, ea este acum dominată preponderent de democraţii. Nu vreau să îmi imaginez cum ar arăta aceasta dacă ar fi dominată de state ostile democraţiei. Oricum ar sta lucrurile, cei care pierd sunt, în primul rând, cei depăşiţi de evenimente şi care au dificultăţi să îşi ajusteze abordarea în funcţie de ultimele evoluţii şi perspective nou apărute. Selecţia naturală funcţionează nu doar în biologie… Eşti iute, flexibil şi fructifici oportunităţile care apar, ai o şansă să mergi mai departe. Eşti încremenit în vechile căi şi obiceiuri, inclusiv mentale, chiar şi când mediul din jurul tău s-a schimbat substanţial, atunci, cel mai probabil, pierzi…

Or, România pare blocată într-o logică depăşită, tributară cadrului internaţional de dinaintea intervenţiilor NATO în Yugoslavia, Irak, Afganistan şi Libia din ultimii 12 ani. Cum se şi vede, poziţia ţării noastre denotă prea puţină raţionalitate şi prea puţin pragmatism, fiind una impulsivă şi intransigentă. În loc ca România să minimizeze pierderile, sacrifică totul, în primul rând propriile interese, anulând orice potenţial câştig. Închizând dialogul cu vecinii şi cu partenerii din NATO, în primul rând Statele Unite, România nu ajută cu adevărat nici Serbia şi nu face decât să se pună într-o poziţie delicată în plan internaţional.

Paralela pe care o face preşedintele Traian Băsescu între Transnistria şi Kosovo este nejustificată şi ilogică. Nejustificată pentru că Transnistria nu este recunoscută de nimeni, în timp ce Kosovo a fost recunoscută de cel puţin 75 de state, inclusiv marea majoritate a democraţiilor. Este ilogică pentru că, dacă s-ar fi putut face vreo paralelă între Kosovo şi Transnistria, atunci ea ar fi trebuit făcută de Moldova care ar fi corespondentul Serbiei în discuţia de faţă. Or, Moldova participă la summitul de la Varşovia şi este foarte bucuroasă că are ocazia să dialogheze cu Barack Obama. Iar Slovacia care anunţase iniţial că nu va participa, va fi reprezentată totuşi de preşedinte, după negocieri duse cu Polonia.

Aşadar explicaţia dată de preşedintele Traian Băsescu cu privire la neparticiparea lui este neconvingătoare. O consecinţă gravă este percepţia internaţională despre acest lucru. Spre exemplu, Valentin Stan semnala aseară, la emisiunea Conexiuni, faptul că absenţa lui Traian Băsescu de la Varşovia este corelată în presa americană cu temerile privind solicitările autonomiste ale comunităţii maghiare din România. Or, aceste temeri ar trebui afirmate sau negate explicit de către Palatul Cotroceni pentru a se limpezi situaţia. Ambiguitatea este cel mai rău lucru într-un astfel caz. Mai mult, o opinie a ţării noastre în această privinţă, pentru a fi credibilă, nu ar trebui exprimată în acest mod ostil dialogului cu partenerii săi. Nu în ultimul rând, gestul lui Traian Băsescu sugerează că această problemă privind comunitatea maghiară din România şi un presupus risc autonomist ar fi una gravă din moment ce se recurge la un astfel de boicot internaţional.

Oricum, logica în care sunt înscrişi partenerii noşti din lumea civilizată este aceea a dialogului. Înlăturarea dialogului nu poate fi percepută decât drept un afront din partea unui partener (tot mai) greu de înţeles, precum România.

O dezbatere amplă privind legitimitatea unei intervenţii internaţionale într-un conflict armat intern a avut loc şi cu prilejul războaielor din spaţiul ex-yugoslav, mai ales în perioada bombardamentelor NATO asupra Serbiei, Muntenegrului şi Kosovo-ului din 1999.

Preocupat fiind de drama spaţiului ex-yugoslav din anii ’90 şi de tema rezolvării prin măsuri paşnice sau prin violenţă a conflictelor dintre oameni, am decis atunci să asist pe viu la războiul declanşat atât de aproape de noi, pentru a încerca să înţeleg mai bine, dincolo de lecturi şi de dezbateri la televizor, drama şi tensiunea unui război. Astfel că, pentru câteva zile, am fost la Belgrad, în ciuda unor dificultăţi majore şi a riscurilor care trebuiau asumate. Acolo am întâlnit jurnalişti de un curaj extraordinar precum Mile Cărpenişan, Sorin Bogdan şi George Roncea. Acelea au fost probabil cele mai intense zile din viaţa mea, egalate poate doar de zilele revoluţiei din decembrie 1989. A fost felul meu prin care mi-am exprimat solidaritatea cu victimele unei imense tragedii, fie ei sârbi sau albanezi.
La Belgrad am urmărit noaptea atacurile NATO de pe acoperişul hotelului Toplice, am putut vedea demnitatea cu care oamenii întâmpinau bombardamentele, am auzit noaptea urletele animalelor din oraş şi de la grădina zoologică înainte de începerea atacurilor, am văzut în depărtare rafinaria lovită de la Novi Sad în flăcări înroşind cerul, am privit o rachetă Tomahawk îndreptându-se spre acoperişul hotelului nostru, am fost chiar bănuit că aş fi spion, pe fondul unei suspiciuni generalizate, suspiciune pe care o înţeleg foarte bine retrospectiv vorbind, şi a Legii Marţiale care implica riscuri majore pentru oricine, dar în special vizitatori de genul meu sau al jurnaliştilor. Am scris un text pe baza jurnalului ţinut în acele zile intitulat „Turist de război la Belgrad” apărut într-un volum colectiv de povestiri acum câţiva ani. Moartea prematură a lui Mile Cărpenişan a reprezentat un moment de consternare pentru toţi cei care l-au cunoscut, urmărit şi apreciat. Un om care îşi riscase viaţa cu curaj în mai multe zone de conflict şi care îşi făcuse meseria cu profesionalism a dispărut, într-un mod tragic, din pricina unei complicaţii medicale într-o problemă altfel banală.
Trăim într-o lume plină de astfel de injusteţi de destin care privesc indivizii, statele şi umanitatea în ansamblul ei… Iluziile, dacă ni le facem cu privire la mersul lucrurilor, sunt contraproductive. Este necesar să acţionăm cu luciditate şi să facem în aşa fel, atât cât ne stă în putinţă, să privilegiem, inclusiv prin deciziile noastre politice, viaţa, drepturile fundamentale, rezolvarea paşnică a diferendelor şi democraţia care dau o şansă maximizării libertăţilor noastre…

Vă prezint, mai jos, şi poziţia exprimată ieri printr-un comunicat de către Mişcarea Verzilor, cu privire la gafa monumentală comisă de preşedintele Traian Băsescu care a decis să boicoteze summitul de la Varşovia:

Miscarea Verzilor condamna boicotul la care a recurs presedintele Romaniei, Traian Basescu fata de Polonia, organizatoarea Summit-ului de la Varsovia, fata de statele participante si fata de presedintele SUA, Barack Obama, care este invitat

La cea de a 17-a reuniune a statelor central şi est europene de la Varşovia, din 27-28 mai 2011, unde va fi prezent, ca invitat, şi preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, preşedintele României, Traian Băsescu, a refuzat să participe. Decizia de boicotare de a acestui summit de către ţara noastră reprezintă un gest diplomatic regretabil care arată o dată în plus faptul că actuala conducere de la Bucureşti tinde să excludă România, prin decizii politice nesăbuite, din familia statelor democratice aliate şi partenere. Să ne amintim că România anunţase acum cca 6 luni, la îndemnul Chinei, şi boicotarea ceremoniei de decernare a Premiului Nobel pentru Pace de la Oslo, decizie la care a revenit în ultimul moment. Acum câteva luni a sugerat şi că va condiţiona aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană de admiterea ţării noastre în spaţiul Schengen.

Logica boicotării summit-ului de la Varşovia este una a încetării brutale a dialogului cu vecinii şi aliaţii noştri, inclusiv cu Statele Unite, şi reprezintă o dovadă clară a plasării României pe o traiectorie diplomatică opusă interesului naţional.

Mişcarea Verzilor consideră că România comite o gafă diplomatică imensă prin neparticiparea la summit-ul de la Varşovia. Ar trebui utilizate în mod responsabil toate căile de dialog şi cooperare cu statele din estul şi centrul Europei.

România se numără printre ultimele democraţii care nu recunosc independenţa Kosovo. Preocuparea ţării noastre în privinţa Kosovo ar trebui să vizeze democratizarea acestui nou stat, recunoaşterea şi respectarea drepturilor minorităţii sârbe, a minorităţii Rroma şi a altor minorităţi, reducerea criminalităţii şi a traficului de fiinţe umane, protejarea patrimoniului cultural şi religios, crearea unui spaţiu regional de cooperare economică funcţional etc. România s-a implicat în războiul din 1999, acordând spaţiul aerian pentru efectuarea unor bombardamente NATO. De asemenea, ţara noastră a contribuit cu trupe de menţinere a păcii în Kosovo. Efortul nostru alături de comunitatea internaţională va trebui continuat, dar este foarte important ca România să se alăture democraţiilor care, în marea lor majoritate, au recunoscut deja Kosovo: Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania, Austria, Belgia, Olanda, Danemarca, Luxemburg, Norvegia, Suedia, Finlanda, Portugalia, Italia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Canada, Letonia, Estonia, Lituania, Elveţia, Cehia, Croaţia, Slovenia, Japonia, Australia şamd. Până în acest moment 75 de state au recunoscut Kosovo. În 22 iulie 2010, Curtea Internaţională de Justiţie a decis că declaraţia de independenţă a Kosovo este legală.

Harta ţărilor care recunosc independenţa Kosovo

(cu verde sunt statele care au recunoscut deja independenţa Kosovo)

Dintre ţările membre ale UE doar Spania, Slovacia, Cipru şi Grecia nu au recunoscut încă independenţa Kosovo. Printre ţările care nu au recunoscut acest stat se numără Rusia, China, Serbia, Belarus, Ucraina, Mongolia, India şamd. Atitudinea României este însă cu atât mai gravă şi mai inadecvată cu cât la Varşovia vor participa 17 şefi de state, inclusiv din partea unor state care nu recunosc independenţa Kosovo, precum Rusia sau Moldova.

Această atitudine de boicot nu este, aşadar, una în măsură să pună România într-o postură şi companie onorantă pe plan internaţional. Ţara noastră poate face, desigur, opinie separată în anumite chestiuni, dar este important să se exprime în cadrul reuniunilor de acest tip, nu să închidă dialogul prin neparticipare.

Decizia preşedintelui României de a boicota Summit-ul de la Varşovia nu face decât să marginalizeze şi să izoleze o dată în plus ţara noastră pe plan internaţional.

Bucureşti, 27 mai 2011

PS: Protestez față de prezența unei reclame a firmei Roșia Montană Gold Corporation pe platforma Vox Publica

www.remuscernea.ro

https://www.facebook.com/remus.cernea

www.miscareaverzilor.eu

Soimos a scris:

Sunt sceptic că misionarii democraţiei ar trebui să fie bombele…

Nu fi atat de sceptic, mai gandeste-te! Orice doctrina se foloseste de vorbe care-ti iau ochii pentru a nu mai fi atent la adevarata sa natura...

In religie ti se spune sa nu ucizi si sa-ti iubesti aproapele... dar, hop, apare Diavolul si toti trebuie sa lupte impotriva lui, sa-l urasca si sa ucida!

In democratie ti se spune ca este aparata libertatea oamenilor... dar, hop, apare ceva care ameninta democratia si... trebuie aruncate bombele!