Din Dschelaleddin Rumi, in care e pusa in lumina unitatea suflului cu UNUL. Aceasta unitate este infatisata ca iubire, care constituie o inaltare deasupra finitului si comuului.
III. Privii in sus, si-n spatii toate vazui
Doar singur UNUL.
Plecai ochii in jos, si nu vazui in spuma nesfarsita,
a valurilor, decat UNUL.
Privii in inima,-era o mare, un spatiu plin
de lumi cu mii de visuri;
In toate visele vazui doar singur UNUL.
Aer si foc, pamant si apa, toate
topite sunt in UNUL,
De frica ta niciunul nu cuteaza sa ti se opuna.
In tot ce vietuieste intre pamant si cer,
Bataia inimilor nu trebuie sa-si inceteze adorarea.
V.
Soarele e doar o mica raza din stralucirea ta,
Si totusi, lumina mea si-a ta sunt la origine
doar una.
Si daca cerul in rotirea lui nu-i decat praf,
la picioarele tale,
Totusi e UNUL, fiinta mea si-a ta sunt una.
Cerul ajunge praf, praful devine cer
Si UNUL doar ramane,-esenta ta si-a mea si-a ta sunt una.
Cum de strabat cuvintele de viata cerul,
Si isi gasesc odihna in camararile inguste ale inimii?
Razele soarelui cum pot sa se ascunda,
pentru a straluci mai tare,
Sub vesmantul dur al pietrei pretioase?
Hranita din malul fundului si adapata
din noroiul mlastinii,
Cum de se plasmuieste lumina tufelor de trandafiri?
Cum a a ajuns picatura sputa de scoica muta
Sa fie stralucire a perlei, desfatare a razelor de soare?
Inima mea, de te anati, ori te consume
in jar fierbinte,
Unde si jar sunt tot o apa;fii doar a ta.
fii pura.
IX
Sa-ti spun eu cum din lut a fost plasmuit omul:
Fiindca in lut Dumnezeu a suflat suflul iubirii.
Sa-ti spun de ce neincetat se rotesc cerurile:
Fiindca tronul divin le umple cu refdlexul iubirii Sale.
Sa-ti spun de ce sulfa briza diminetii:
Ca sa deschida, vesnic proaspete,
corolele de trandafiri ale iubirii.
Sa-ti spun de ce-si imbraca noaptea valul:
Ca sa invite lumea in cortul nuptial al iubirii.
Enigmele creatiei eu toate ti le pot desface,-
Caci dezlegarea tuturor e singura iubirea.
XV.
Fireste, moartea pune capat mizeriei vietii,
Totusi, in fata mortii viata se-nfioara.
Tot astfel inima se-nfioara, cand se-ntalneste cu iubirea,-
Ca si cum moartea ar ameninta-o.
Caci cand iubirea se trezeste,
Despotul negru, eul, moare.
Tu, lasa-l sa se stinga-in noapte,
Ca sa rasufli liber, cand se iveste dimineata.
Cine ar recunoaste, in poezia aceasta, care isi inalta zborul peste tot ce este exterior si sensibil, preprezentarea prozaica a asa-numitului panteism?
Acasa 
Ultimele imagini 
Înregistrare 
Conectare 
Mar Oct 20, 2020 11:14 pm Scris de livius
Devino fan Forumgratuit 
