Ritualul religios

În ochii unui ateu, ritualul bizar şi fastidios pe care şi-l impun credincioşii pare fără sens. Chiar şi pentru credinciosul practicant, ritualul altor religii nu-i pare decât o superstiţie. Pentru un evreu, a face 30 de ture în jurul unei pietre pentru a obţine o mai bună şansă de a ajunge în Paradis, cum fac musulmanii, pare absurd. Pentru un protestant, a te confesa unui preot băgat într-un şifonier, aşa cum fac catolicii, ţine de erezie.

Toate religiile îşi obligă aderenţii la o serie de ritualuri ce presupune o doză de sacrificiu şi constrângere: interdicţia de a mânca un anumit tip de carne sau a bea alcool, abstinenţa sexuală în divese circumstanţe, portul de vestminte distinctive dar constrângătoare, lungi ore de rugăciune şi meditaţie, post, ofrande alimentare sau materiale unor statui sau desene în timp ce oamenii mor încă de foame, renunţarea la o parte din venitul personal, refuzul transfuziilor sanguine, flagelarea, mutilarea corporală (circumcizia, excizia şi diverse alte atacuri la integritatea fizică), etc.

Credincioşii admit să se supună unor astfel de constrângeri, iar aceste ritualuri presupun un cost evident în timp, energie, privaţiuni de tot felul, risc de boală şi chiar moarte. Această trăsătură esenţială a religiei este o constantă de-a lungul epocilor, în toate societăţile umane. Există cu siguranţă abilităţi reţinute de către selecţia naturală în măsura în care această trăsătură definitorie a religiei traversează culturile şi epocile.

Ritul este o formă de comunicare, şi el nu se reduce doar la ritualul religios; comportamentul ritualist îl găsim peste tot, în politică, în comerţ, în cultură, în sport, în amiciţie şi în amor. Ritul este reificarea unei idei, a unui simbol sau a unei stări de spirit. Gândirea simbolică are nevoie să dea tangibilitate şi să materializeze conţinutul ei, şi asta se întâmplă prin gestul ritual. A da mâna la încheierea unei înţelegeri, exprimă acordul, aşa cum aplauzele exprimă aprecierea. Totemul societăţilor tribale este un obiect ritual, pentru că exprimă apartenenţa la un clan. Semnul crucii la creştini este un gest ritual care marchează apartenenţa şi intrarea într-un timp sau spaţiu sacru.

Ca formă de comunicare, ritul apare nu numai la specia sapiens, ci şi la numeroase alte specii animale. Cele mai multe animale au gesturi rituale pentru circumstanţe particulare: parade amoroase, prezenţa unui dominant, stabilirea de alianţe, reconcilierea, etc. Lupul care se culcă la pământ în faţa animalului dominant îi confirmă acestuia din urmă supunerea. Cimpanzeul care întinde mâna dominantului îi semnifică acestuia din urmă că recunoaşte autoritatea şi că se poate conta pe el.

Există limite rigide în modul în care ritul poate fi efectuat pentru ca mesajul să fie înţeles şi acceptat. Acest lucru e valabil şi la specia umană: modificarea unei incantaţii poate s-o facă ineficace în ochii credincioşilor; un contract încheiat fără respectarea regulilor prescrise poate fi considerat invalid; o numire în funcţie trebuie să respecte un cod precis, iar o adunare nu e considerată încheiată până când preşedintele ei n-o declară închisă.

Funcţia riturilor ce presupun o investiţie importantă, cum e cazul obligaţiilor religioase ca postul, cântatul sau rugăciunile îndelungate, de ordinul zecilor de minute sau chiar orelor, mutilările fizice precum circumcizia sau excizia, sacrificiile materiale, şi ele transmit un mesaj, anume unul foarte important. Dacă raţiunea de a fi a religiei este de a asigura coeziunea grupului şi de a procura individului care face parte din acesta avantajele cooperării, ritualul religios reprezintă preţul de plătit pentru a beneficia de aceste avantaje. Una dintre regulile fundamentale ale lumii vii este că orice beneficiu se plăteşte. Din perspectiva biologiei, ritualul este un mecanism care permite demascarea profitorilor şi dejucarea înşelătoriei indivizilor asociali care ar dori să profite de avantajele grupului fără a investi un efort echivalent. În antropologie aceasta se numeşte "teoria semnalului costisitor" (William Irons), iar biologia cunoaşte "teoria handicapului" (Amotz Zahavi), care explică cum comportamente sau atribute aparent handicapante sunt reţinute de către selecţia naturală (de ex., gazela care sare pe loc cât poate ea de sus atunci când vede un prădător; ea cheltuie astfel o energie şi un timp aparent în mod inutil, în loc să le folosească la fugă; dar mesajul comunicat de ea este acesta: cu cât saltul este mai înalt, cu atât şansa prădătorului de a o captura este mai mică, şi astfel cu atât mai puţin merită ca acesta să încerce; acest mesaj este de nefalsificat: o gazelă slabă nu-l va putea imita în mod credibil).

Cum deja am constatat mai sus, apariţia şi evoluţia tendinţelor de cooperare şi a altruismului au făcut necesare apariţia unor mecanisme biopsihologice de protecţie contra trişorilor . Pedeapsa este unul dintre aceste mecanisme, ritualul fiind altul. El este prea costisitor pentru a fi imitat de un noncooperativ care nu partajează valorile grupului şi care nu are intenţia de a se investi în acesta. Ritualul este astfel o probă ce trebuie să fie asumată pentru a se măsura gradul de adeziune, convingere, sinceritate, fiabilitate a individului. Simplul cuvânt dat, e insuficient pentru a măsura gradul de convingere şi ataşament al unui individ. Dacă el acceptă să se radă în cap, să-şi mutileze organele sexuale, să-şi lase barbă sau perciuni, să participe la oficieri comune, să postească, să dea bani săracilor, să se prosterneze, să cânte sau să recite îndelung, să se priveze de o sumedenie de plăceri ale vieţii, asta înseamnă că e de bună credinţă.

Cu cât costul investiţiei personale cerute de către o religie este mai mare, cu atât adeziunea de formă este mai improbabilă iar adepţii mai credibili. Acest fapt explică de ce în condiţiile unei realităţi adverse credinţelor religioase, cum este aceea actuală în care ştiinţa şi tehnologia lasă puţin spaţiu de manevră acestora, exact religiile cele mai conservatoare (islamul, mormonii, adventiştii, penticostalii, sectele evanghelice, iehoviştii), care au un rit pretenţios şi constrângător, sunt acelea care progresează pe seama religiilor mai puţin exigente în materie de ritual. Declinul catolicismului a început în anii 1960, atunci când biserica a încercat să se adapteze exigenţelor modernităţii uşurând şi făcând mai flexibile ritul şi obligaţiile. Reducând costul de plătit pentru a face parte din comunitatea de credincioşi, Biserica Romei deschidea prin chiar acest gest porţile exodului fidelilor ei, care nu mai puteau fi reţinuţi în sânul său cum altădată erau cei care plăteau printr-o investiţie rituală importantă. Când investeşti serios în ceva, nu-ţi dă inima ghes să-l abandonezi."




http://ro.wikipedia.org/wiki/Explicaţia_biologică_a_religiei 

Ideile religioase provin din ideile primitive ale unor crescatori de oi care se scapau pe ei cand fulgera si ziceau ca-i bate un bau-bau din ceruri! Apropo, aceste idei si conceptii primitive care tin de asocierea tribala a oamenilor, de ce ar trebui predate in scoli? Dupa cate stiu eu scoala ar trebui sa formeze oamenii pentru viata din ziua de azi si nu pentru viata si ideile din antichitate!