Istoria necunoscuta a Banatului

Republica Banateana

La sfârșitul primului război mondial care s-a incheiat cu faramitarea Imperiului Austro-Ungar, situatia Banatul care se gasea intr-un vid de putere, se afla într-o stare extrem de tensionată datorita faptului ca fiecare grup etnic care popula aceasta zona geografica, dorea alipirea Banatului la tara lor de bastina.

La data de 31 octombrie 1918, a avut loc o prima mare demonstrație in Timișoara, si in aceeași seara, în sala cazinoului militar din piata Libertatii(Parade Platz), a avut loc o întrunire a celor mai importante personalități politice și militare locale și s-a hotarit nființarea unui Consiliu Național al Banatului, cu reprezentanți ale celor mai importante etnii din Banat: români, sârbi, germani și unguri.

Cu o zi înainte, dr. Otto Roth, membru în conducerea Partidului Social Democrat din Ungaria și locotenentul colonel Albert Bartha, șeful Statului Major al Comandamentului Militar Timișoara, au participat, în Budapesta la întrunirea liderilor politici maghiari. Întorși la Timișoara, au convorbiri, în seara de 30 octombrie, cu fruntașii maghiari locali și decid ca la adunarea populară din ziua următoare, care încheia demonstrația de stradă, să proclame Republica Autonomă Bănățeană, în cadrul Ungariei și să înființeze Sfatul Poporului din Banat, subordonat guvernului din Budapesta. Lider avea să fie dr. Otto Roth, iar comandant al armatei Albert Bartha. La adunarea din 31 octombrie, dr. Otto Roth proclamă Republica Bănățeană și declară că va rămâne atașat noului guvern maghiar. Manevra însă nu era deloc agreeată de români care o vedeau ca pe o încercare de a împiedica unirea Banatului cu Regatul României. Fruntașii românilor părăsesc consfătuirea și, într-o întrunire separată, alcătuiesc Consiliul Militar Național Român, având ca președinte pe dr. Aurel Cosma. Acesta răspundea deciziilor lui Otto Roth astfel: "Noi, românii, nu putem primi propunerea domnului Otto Roth. Aspirațiile neamului nostru ne îndeamnă să urmăm altă cale. Vom constitui Consiliul nostru național."

Tot în ziua de 31 octombrie s-a constituit Sfatul Național Militar al Șvabilor din Banat, având ca lider pe locotenentul colonel Albert Fuchs. În seara de 31 octombrie, mii de români din Timișoara și satele învecinate participă la o impresionantă adunare națională în Piața Libertății. Aprobă cu ovații cuvintele rostite de dr. Aurel Cosma: „De astăzi înainte s-au rupt pentru totdeauna lanțurile robiei națiunii române." Consiliul Militar Național Român se impune încă din primele zile cu o importantă forță politică, iar prin Comitetul Executiv a susținut interesele locuitorilor români și va acționa cu hotărâre pentru Unirea Banatului cu România. Va avea o contribuție majoră la impulsionarea procesului de instaurare a conducerii politico-administrative în localitățile bănățene. Într-un comunicat adresat populației arată că s-a atașat Consiliului Național Român Central de la Arad și va recunoaște numai dispozițiile acestuia. Era o declarație fermă prin care respingea ideea autonomiei Banatului sub forma Republicii Bănățene și totodată o exprimare limpede a voinței de Unire cu România.

La mijlocul lunii noiembrie situația din Timișoara se complică și mai mult. În baza unei Convenții Militare semnate la Belgrad, armata maghiară trebuia retrasă la nord de râul Mureș. Teritoriul evacuat trebuia ocupat de forțele aliate. Pe acest temei, unitățile militare sârbe intră în Banat și la 14 noiembrie 1918 ocupă Timișoara. Comandamentul sârb preia administrația militară, dizolvă Gărzile naționale, iar mai târziu preia și administrația civilă.

În 1919 Banatul a fost împărțit între România și Regatul Serbiei, Croaților și Slovenilor (numit mai târziu Iugoslavia). Mai târziu, o ultimă încercare de independență vine din partea germanilor din Banat, care în data de 16 aprilie 1920 trimit o petiție la Conferința de Pace de la Paris, cerând reinstituirea republicii, care ar fi inclus nu doar Banatul dar și regiunea vecină Bačka. Noua republică urma, după planurile germanilor, să fie împărțită în cantoane care să fie administrate de grupurile etnice majoritare din fiecare canton. Conferința de Pace de la Paris a refuzat însă această propunere.

Bătălia de la Bega,

Este numele sub care este cunoscuta o confruntare militară în timpul Marelui război turcesc, care a avut loc la 26 August 1696.

În aceasta batalie s-au confruntat trupele Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana sub conducerea Imparatului August cel Puternic cu armatele Imperiul Otoman. si a avut ca scop eliberarea orasului Timisoara de sub ocupatia otomana, dar nu a avut succesul scontat ptr ca lupta s-a terminat indecisa cu pagube mari ptr ambele parti beligerante!

Pregatirea
Armata imperială aflata sub comanda printului elector saxon Friedrich August de Saxonia, planifica inca in vara anului 1696, sa elibereze cetatea Timisoarei care se afla sub ocupatie Otomana.
Pentru aceasta un corp al armatei imperiale s-a deplasat pina la Titel, (cetate aflata azi in Serbia) pregatirile s-au intins pe uin timp mai indelungat decat era planificat astfel ca doar pe data de 3 August au fost pregatiti sa porneasca asediul Timisorii, timp in care Sultanul Mustafa al II-lea a avut timpul necesar de a-si deplasa o puternica armata dinspre Pancevo de-a lungul Dunarii şi a ajuns pe data de 5 August la Timisoara.
Într-un consiliu de război tinut la data de 19 August Corpul Armatei Imperiale a decis suspendarea temporara a asediului cu scopul de a-si schimba pozitia in sudul cetatii pentru a se pozitiona favorabil fata de armata otomana care se apropia, si astfel s-a ocupat o pozitie favorabila intre doua mlastini in apropiere localitatii Pardany, fapt care nu a fost pe placul Imparatului Friedrich August care avea alte intentii si anume sa vina in ajutorul acestui corp printr-o manevra planificata a avea loc la Becicherec si astfel sa taie calea turcilor care isi aveau baza la Belgrad.
Dar Mustafa al II-lea a sesizat intentia pe care a contracarat-o cu o deplasare in flancuri

Batalia!
In data de 26 August 1696 s-a dat batalia de pe raul Bega, ambele părţi au avut iniţial intentia de a se evita reciproc. Dar Mustafa al II-a printr-o manevra iscusita a reusit sa se pozitioneze in apropiere de cetatea Timisoarei astfel ca inca de la inceputul luptei a putut sa o apere cu succes.
Dornic de victorie Imparatul Friedrich August a decis impotriva votului consiliului de război,
Aripa de stânga a inaintat spre cetate in pofida unui puternic foc de artilerie si a atacat pozitiile otomane, moment in care Mustafa al II-lea a decis un contratatc al cavaleriei sale si a reusit respingerea atacului Imperial, si astfel batalioane imperiale Jordan si Bornstadt au suferit mari pierderi. Numai interventia cavaleriei imperiale si a arippiiestabileasca echilibrul si sa recupereze situatia. Lupta s-a terminat odata cu lasarea intunericului, iar a doua zi dimineata desi taberele erau pozitionate una in fata celeilalte, totusi nici una din tabere nu a indraznit sa lanseze un atac. astfel batalia s-a incheiat nedecis, cu toate ca Mustafa se lauda ca a avut o victorie operationala din cauza ca Imparatul Germaniei nu a reusit sa cucereasca cetatea Timisoarei. Trupele imperiale au trecut raul Bega si s-au unit la Titel cu corpul separat de armata. Dupa batalie au inceput certuri si disensiuni intre Imparatul german si Consiliul de Razboi.



despre Imparatul Germaniei si Rege al Poloniei Friedrich cel Puternic

Frederic Augustus I sau August al II-lea cel Puternic (germană August II der Starke; poloneză August II Mocny; in lituaniană Augustas II; s-a nascut la 12 mai 1670 – 1 februarie 1733) a fost Elector de Saxonia (ca Frederic Augustus I) și rege al Poloniei și Mare Duce de Lituania (ca Augustus II)

Este considerat ca fiind o figura emblematica a istoriei germane, mai ales prin luxul maret de la curtea sa, dar si ptr ca el a fost cel care a pus temelia absolutismului german a carui prototip il reprezenta, prin indrazneala si frumusetea constructiilor marete în stilul baroc, vezi Palatul Zwinger, Sans Sooucy din Potsdam, Palatul de la Morizburg, fiind in acelasi timp un colecționar de opere de artă, dezvoltand orasul Dresda care a devenit în timpul domniei sale o mare metropolă a culturi barock