Biblia , morala şi evoluţia mentalităţilor

Într-o societate civilizată niciun curent, fie acesta filosofic, politic, religios (nimic special) sau de altă natură nu deţine monopolul asupra problemelor legate de morală . Într-o astfel de societate doctrinele niciuni curent nu trebuie să fie instanţe supreme în chestiunile legate de morală. Într-o astfel de societate morala are un caracter deschis (a nu se confunda noţiunea de “morală deschisă” cu alte noţiuni cum ar fi “morala total relativă”, “amoralitatea”, “arbitrariul” ) fiind perfectibilă în urma testărilor empirice şi supusă evoluţiei mentalităţiilor .
În baza celor de mai sus, ideea că Biblia este o instanţă supremă în privinţa chestiunilor legate de morală nu mi se pare a avea suport. Au trecut aproape 2000 de ani decând au fost redactate ultimile pasaje incluse în Bibile, perioadă în care morala a evoluat fiind perfecţionată în baza evoluţiei mentalităţiilor-evoluţii de natură sociologică, politologică, filosofică etc. Iată câteva exemple din Biblie care, dacă le raportăm la staiul actual al evoluţiei moralei, sunt problematice.( Atâta timp cât avem de-a face cu ideea că Biblia este instanţa morală supremă a tutror timpurilor, această idee trebuie introdusă în arena criticilor şi a dezbaterilor la confruntare cu ideile morale ale tuturor timpurilor, în particular şi cu acelea ale timpului actual. Dacă aveam de-a face doar cu ideea că Biblia ereprezintă cea mai bună poziţie în raport cu cele existente în perioada scrierilor textelor biblice ar fi stat în picioare replica de tipul “nu judeca cu criteriile din ziua de azi”. Oricum supunerea Bibliei la criteriile filosofice, politologice şi sociologice din ziua de azi nu înseamnă în niciun caz vulgarizare. După unii orice atitudine critică faţă de religie este o vulgarizare. Alţii nu recurg la o astfel de etichetare decât atunci când nu mai au argumente)
1)De exemplu, dacă este să analizăm episodul din Biblie legat de viţelul de aur vom vedea că acesta conţine unele omucideri în baza criterilor legate de divergenţele de natură teologică. Raportat la stadiul actual al evoluţiei mentalităţiilor, pedepsirea sau discriminarea unei persoane în baza atitudinii acesteia faţă de fenomenul religios (sau pentru exprimarea unui punct critic în raport cu o anumită religie) este de neacceptat (cel puţin în lumea civilizată). Ce să mai vorbim despre omucidere…
2)Episodul în care Avraam “este pus la încercare de <> fiind îndemnat de către acesta să-şi omoare fiul” După cum se ştie Avram a ascultat orbeşte de “porunca lui <>” până în momentul în care acesta s-a răzgândit (în acel momet Avraam era deja cu cuţitul la gâtul copilului) şi l-a pus pe Avraam să înjungie un miel. Orice moralist modern îşi pune probleme legate de traumele psihice pe care le-a suferit copilul. Să nu mai vorbim de faptul că astfel este încurajată credinţa oarbă lipsită de orice spirit critic. Chiar dintr-o perspectivă teologică iudaică/creştină, Avraam s-ar fi putut întreba: “sigur îmi vorbeşte <> şi nu <>?". Atunci am fi avut de-a face măcar cu o brumă de spirit critic şi cu un “embrion” de problematizare.
3)Numeroasele episoade în care sunt pedepsiţi în bloc cananiţii, eboniţii, fenicienii, egiptenii şi alţii doar datorită faptului că din punct de vedere politic acestea s-au aflat la un moment sau altul în conflict cu evreii (sau numai cu diverse grupări de natură evreiască ). În stadiul actual al evoluţiei moralei ştim că culpa este individuală şi nu colectivă ( în particular culpa nu se transmite prin etnie comună). Este un fapt recunoscut în lumea civilizată cel puţin la nivel principial (şi această recunoaştere reprezintă un imens progres în evoluţia moralei), chiar dacă nu se aplică întotdeauna . Oricum din partea unei entităţi care se pretinde atotputernică şi moral desăvârşită (aşa cum este Dumnezeul biblic) trebuie avut pretenţia ca aceasta să cunoască şi să aplice principiul caracterului individual al culpei.
Cum este posibil ca un Dumnezeu iubitor să urască popoare întregi?
4)Pasajul din Biblie “Romani 13” în cadrul căreia Pavel pledează pentru o supunere oarbă faţă de autorităţi (pasaj atât de drag regimurilor totalitare, în particular şi regimului comunist). În stadiul actual al moralităţii ştim că atitudinea critic-constructivă în raport cu autorităţile este una benefică. Politologia a evoluat foarte mult în raport cu stadiul în care se afla în perioada redactării Romani 13. Probabil că creştinii (sau doar gruparea paulină) doreau să arate (în calitate de grupare dizidentă în raport cu curentul majoritar evreiesc de atunci) că ei sunt loiali autorităţilor romane spre deosebire de majoritatea evreilor. De altfel multe pasaje biblice sunt inspirate de contextul local al orientului mijlociu din perioiada redactării lor şi sunt din punct de vedere politologic depăşite.

Atunci când selectăm ceea ce este moral şi ceea ce nu este moral în Biblie recurgem la un criteriu exterior Bibliei. Multe scene din Biblie (cu precădere din Vechiul Testament) au o moralitate îndoielnică şi chiar un caracter horror. Cea mai cunoscută replică dată acestei afirmaţii este aceea că aceste pasaje nu trebuie luate ad-literram şi că ele reprezintă doar alegorii. Dar atunci se poate pune următoarea întrebare: de ce aceste pasaje luate ad-literam trebuie să sune horror? (Alegorie a ce?…)
Care este criteriul după care unele pasaje trebuie luate ad-literram şi altele nu?

hfghfh

Iti asteptam cu interes studiul si comentariile!

Bogdan Stanoiu a scris:

Nu de puţine ori credincioşii recurg la un subterfugiu de doi lei vechi: atunci când au de-a face cu o persoană care nu le poate da contraargumente raţionale la afirmaţiile lor acceptă în principiu raţiunea în timp ce atunci când au de-a face cu o persoană căreia nu-I pot face faţă într-o confruntare raţională recurg la subterfugiul aberant “Dumnezeu nu poate fi înţeles raţional” (unii dintre ei fac acest lucru în mod pervers în timp ce alţii nici nu conştientizează dubla măsură pe care o aplică). Astfel credincioşii “au întotdeauna dreptate”.

Da... doar ca este "Victorie à la Pirus".